Vehiculele aeriene, aeroplane si apoi avioane,au continuat sa fie perfectionate in al doilea deceniu al secolului XX cand la imbunatatirea performantelor de viteza si inaltime s-a adaugat si marirea autonomiei in zbor.
Primele incercari s-au facut prin cresterea cantitatii de combustibil care era depozitat in rezervoarele din interiorul aripilor sau in exterior,ca rezevoare suplimentare sub fuselaj sau aripi.Aceste solutii au dat rezultate satisfacatoare dar au pus probleme deosebite in constructia,amenajarea avionului,pregatirea pilotilor si echipajelor care trebuiau sa decoleze si sa zboare cu un avion supraincarcat dar totodata sa foloseasca rute aeriene care sa nu solicite suplimentar aparatul de zbor.Au inceput sa fie stabilite recorduri de distanta parcursa fara realimentare,primul fiind francezul Fourry care in 1912 cu un avion Farman a depasit distanta de 1.000 km.Urmatorul record a fost stabilit de pilotul sovietic Gromov la bordul unui avion Antonov 25 cu o impresionanta distanta parcursa de 12.411 km in 75 de ore,avionul fiind pregatit special pentru record cu rezervoare marite in aripi si in fuselaj.
Dupa Primul Razboi Mondial a fost luata in calcul o noua solutie,indrazneata dar si periculoasa – alimentarea avioanelor chiar in timpul zborului de la un alt avion “cisterna” care zbura mai sus,trecerea combustibilului fiind facuta prin efect gravitational.Prima incercare de realimentare in zbor a avut loc la 26 Iunie 1923 deasupra unor teritorii din SUA si chiar daca aceasta manevra era deosebit de riscanta a permis ca dupa sase ani aviatorii americani Mendell si Reinhart sa mentina un avion in aer timp de 246 de ore si 43 minute.Un an mai tarziu alti aviatori americani,fratii Hunter,au stabilit un nou record considerat impresionant si astazi-zbor neintrerupt timp de 553 de ore,fapt care a demonstrat ca solutia realimentarii in aer este cea care asigura o mai mare autonomie avioanelor civile si,mai ales,a celor militare.
Gheorghe Eliad
APSR / AIPS
No Comments Yet!
You can be first one to write a comment