Vreau sa navighez

Vreau sa navighez

Vreau sa navighez

0 comments 📅24 November 2016, 19:45

Apa în diversele ei forme – rauri, lacuri, mare, ocean, este o permanenta atractie dar ofera si oportunitatea unui alt stil de viată, senzaţii şi trăiri care ne ajuta să evadăm din obişnuinţa vieţii terestre. O simpla barca cu motor, un yacht motorizat sau cu vele ne vor darui momente de neuitat pentru ca vom fi “mereu pe valuri”

Doua sunt conditiile necesare pentru a naviga: un certificat care sa ateste cunostintele teoretice si practice si, normal, o ambarcatiune cu vele sau cu motor. Cursurile teoretice si practice pentru obtinerea certificatului de conducator de ambarcatiune pot fi urmate la o scoala de navigatie care pe langa pregatirea respectiva ne poate da o prima idee despre ce inseamna o ambarcatiune.

Unde folosim ambarcatiunea ?
Avem de ales intre rauri, lacuri, cu alte cuvinte ape interioare, Dunarea si Delta Dunarii, zona costiera a Marii Negre sau, intr-o persepctiva viitoare, navigatia de larg pe mare sau ocean.
Cât timp o folosim ?
Escapade de weekend, pescuit, concediu in Delta sau la mare, croaziere de 1-2 saptamani in lungul litoralului, poate un “salt” pana in Bulgaria, Mediterana ori mai departe.
Ce buget avem la dispozitie ?
Concret, pe langa banii necesari cumpararii unei ambarcatiuni noi sau de ocazie trebuie sa luam in calcul si costuri suplimentare: transportul pana la locul in care punem ambarcatiunea pe apa, stationarea la cheu intr-un port turistic, taxele si impozitele anuale, asigurarea generala a ambarcatiunii si a celor care vor fi la bord in cazul unei croaziere mai lungi,consumabilele – combustibil, hrana, echipamente suplimentare de siguranta individuala obligatorii conform cu reglementarile legale, rezerva pentru eventuale reparatii la care se adauga vesnicele “cheltuieli neprevazute”.

Toate cele de mai sus pot forma o prima analiza a posibilitatilor noastre financiare in primul rand pe care este bine sa o facem inainte de a incepe sa cautam ambarcatiunea pe care ne-o dorim.

Ce mai trebuie să ştim?
Semnificaţia unor unităţi de măsură pe care le întâlnim în cataloagele sau ofertele la care avem acces:
– lungime: 1” – inch (in / tol) = 2,54 cm; 1 foot (ft) (picior) = 12 inches = 0,30480 m;
– greutate: 1 kg = 2,20 pounds;
– volum: 1 litru = 0,22 gallon; 1 gallon = 4,54 litri;
– presiune: 1 bar = 1, 019 atmosfere;
– putere: 1 kW = 1,36 CP;
– distanţe: 1 Mn (Mila nautica) = 1852 m;
– viteză (pe apa): 1 Nd (nod) = 1 Mn/h.

Analizand cumpararea unei ambarcatiuni din perspectiva locurilor in care poate fi folosita si a ofertelor existente putem face o rapida clasificare:
Ape interioare, Delta: pescaj sub 1 m – ambarcatiuni gonflabile, rigide din lemn, aluminiu, PAFS (poliester armat cu fibra de sticla), mini-yachturi cu motor sau vele de 5-6 m, greutate de 600-1000 kg, cele cu motor fiind net avantajate.
Dunare, zona costiera de la Marea Neagra: yachturi cu motor sau vele cu lungimi începand de la 6m, posibilitatea stationării la bord pentru minim 2 persoane.
Navigatia de larg: yachturi cu motor sau vele, 1-2 cabine, asigurarea stationarii la bord pentru 4-6 persoane.

Gheorghe Eliad
APSR / AIPS

No Comments

No Comments Yet!

You can be first one to write a comment

Leave a comment